Senzorialitatea și echilibrarea emoțională: rolul simțurilor în felul în care te liniștești

De Yolanda Crețescu Psiholog clinician · psihoterapeut adlerian · 8 min citire · octombrie 2026

Senzorialitatea este felul în care sistemul nervos primește, filtrează și răspunde la stimulii din jur și din propriul corp: lumină, sunet, miros, gust, atingere, mișcare. Fiecare om are câteva canale prin care simte mai intens și prin care, adesea fără să știe, își caută liniștea. Când le cunoști, le poți folosi ca resursă de echilibrare emoțională, nu doar pe pilot automat.

Ce este senzorialitatea

Doi oameni intră în aceeași cameră și trăiesc două experiențe diferite. Unul observă lumina prea rece, altul zgomotul de fond, altul mirosul de cafea. Diferențele acestea nu sunt capricii. Ele țin de pragurile neurologice ale fiecăruia: cât stimul îi trebuie unui simț ca să reacționeze.

Din aceste praguri se naște un stil propriu: cum înveți, cum te apropii de oameni și, mai ales, cum te calmezi când lucrurile devin grele. De ce un open-space te obosește sau de ce un duș cald repară o zi proastă: răspunsul e, adesea, senzorial.

Cele șase canale senzoriale

Programul Sensorial Care lucrează cu șase canale: cele cinci simțuri cunoscute și kinestezicul, care reunește simțul mișcării, al echilibrului și al poziției corpului (propriocepția).

Sinteză după materialul programului Sensorial Care (DepreHUB). Fiecare om le are pe toate; diferă ordinea și intensitatea.

Patru feluri de a răspunde la stimuli

Cel mai folosit model pentru aceste diferențe îi aparține terapeutei ocupaționale Winnie Dunn (1997). El combină pragul neurologic (scăzut sau ridicat) cu strategia de răspuns: pasivă, când rămâi în situație, sau activă, când schimbi ceva în jur.

Nimeni nu are un singur tipar: poți căuta intens mișcarea și, în același timp, să fii foarte sensibil la zgomot. Pentru adulți, modelul a devenit un instrument standardizat, Adolescent/Adult Sensory Profile (Brown și Dunn, 2002). Separat, Elaine și Arthur Aron au descris în 1997 sensibilitatea de procesare senzorială, o trăsătură pe care Elaine Aron o estimează la aproximativ 15–20% dintre oameni.

Ce leagă simțurile de emoții

Trei direcții de cercetare arată cât de aproape stau simțurile de emoții:

• Interocepția. Corpul are și un simț orientat spre interior: respirația, bătăile inimii, tensiunea, foamea. Cercetătorul A.D. Craig a propus în 2002 că această hartă a stării corpului ar putea sta la baza trăirilor subiective și a emoțiilor.
• Mirosul. Semnalele lui ajung la amigdală, o structură centrală pentru emoții, fără releul talamusului, prin care trec celelalte simțuri (Kadohisa, 2013). Iar Rachel Herz a constatat în 2004 că amintirile evocate de mirosuri sunt trăite mai emoțional decât cele evocate de imagini, sunete sau cuvinte.
• Atingerea lentă. Pielea are fibre specializate pe atingerea afectivă, numite C-tactile. Ele răspund cel mai puternic la mângâierea lentă, de 1–10 centimetri pe secundă, exact cea descrisă drept cea mai plăcută (Löken și colab., 2009), și trimit semnalul spre insulă, zona care leagă starea corpului de emoție (Olausson și colab., 2002).

Același simț care se saturează poate și să liniștească, dacă primește stimulul potrivit, în doza potrivită. Echilibrarea nu înseamnă să elimini stimulii, ci să îi alegi.

Yolanda Crețescu

Fereastra de toleranță

Psihiatrul Daniel Siegel, profesor clinician la UCLA, a descris în 1999, în The Developing Mind, fereastra de toleranță: intervalul de activare în care putem simți intens fără să fim copleșiți și putem răspunde, nu doar reacționa.

Deasupra ei e hiperactivarea: agitație, neliniște, gânduri care nu se opresc. Dedesubt e hipoactivarea: amorțeală, gol, epuizare. Fereastra se îngustează când suntem obosiți sau suprastimulați.

Aici intră simțurile. Pentru mulți oameni, lumina caldă, un sunet lung sau căldura coboară activarea, iar aerul proaspăt sau mișcarea o ridică. Ce funcționează diferă de la om la om: exact asta arată tiparul senzorial.

Când un singur simț duce tot greul

Fiecare simț dominant e o resursă. Dificultatea apare când un singur canal duce, zi după zi, tot greul liniștirii: telefonul după o zi grea, gustarea de seară fără foame, agitația care nu se oprește. Diferența dintre ritual și exces e, de obicei, doza și intenția. Nu renunți la canalul tău, ci mai adaugi unul. Trei exerciții din program:

• Privirea lentă (vizual): cinci minute cu o singură sursă de lumină caldă, privind o plantă, o lumânare sau cerul.
• Ancora olfactivă (olfactiv): un miros folosit doar în momente de calm; când apare tensiunea, trei respirații lente cu el.
• Pauza de 90 de secunde (gustativ): înainte de gustarea de stres, întrebarea „mi-e foame sau mi-e greu?” și o băutură caldă.

Din perspectivă adleriană, simptomul are un sens: este o încercare de a face față. Mâncatul de stres sau agitația continuă sunt, la început, soluții. Lucrăm ca ele să devină alegeri.

Yolanda Crețescu

De la Snoezelen la camerele The Elements

La sfârșitul anilor ’70, doi terapeuți olandezi, Jan Hulsegge și Ad Verheul, au amenajat la institutul De Hartenberg un mediu cu lumini, sunete, texturi și mirosuri pentru persoane cu dizabilități severe. L-au numit Snoezelen, din snuffelen (a adulmeca) și doezelen (a moțăi). Prima cameră permanentă s-a deschis în 1982, iar ideea a ajuns apoi în școli, spitale și cămine pentru vârstnici.

Principiul: când stimulii sunt aleși, dozați și previzibili, sistemul nervos nu mai trebuie să stea de pază. The Elements nu este un spațiu clinic, ci un spa, dar camerele lui urmează aceeași logică, iar în Sensorial Care le citim după simțurile pe care le hrănesc:

• Camera de Foc: șemineu, atmosferă caldă, frecvențe binaurale. auditivvizualtactil
• Camera de Apă: fântâna în care apa curge în sus, lumină albastră difuză, jacuzzi privat. vizualauditivtactil
• Camera Pământ: paturi încălzite cu cuarț, pentru cei care duc mult pe umeri. tactilkinestezic
• Sanctuarul: saună uscată, saună cu aburi, duș emoțional, jacuzzi. olfactivkinestezictactil
• Camera Vichy: jeturi de apă caldă care se mișcă ritmic, cromoterapie, sare de Himalaya încălzită, fără conversație. tactilkinestezicvizual

Scopul nu este un răsfăț generic, ci să recunoști, în timp, de ce stimul ai nevoie și să îl poți recrea acasă. Pentru atingere, ghidul despre cum alegi tipul de masaj explică diferențele de presiune și ritm dintre tehnici.

Testul Sensorial Care și serile Harmony Thursday

Testul: 54 de afirmații, aproximativ 10 minute

Testul Sensorial Care a fost construit de Yolanda Crețescu (DepreHUB): 54 de afirmații, câte nouă pe simț, în șase pași. Pe lângă dominanța fiecărui canal, urmărește trei dimensiuni inspirate din modelul lui Dunn: interesul (cât cauți stimulii), discriminarea (cât de fin deosebești nuanțele) și modulația (cât de proporțional reacționezi).

Rezultatul este un cod de forma SC-XY, după primele două simțuri, un profil, semnalele de exces și un plan de echilibrare pe 12 săptămâni, cu camere și tratamente The Elements. Scorarea se face în browser: răspunsurile nu pleacă de pe dispozitivul tău.

Fă testul Sensorial Care

Harmony Thursday: șase seri cu un psiholog

Primul pas din fiecare plan este discuția rezultatului la una dintre serile Harmony Thursday: întâlniri de grup, joia, 19:30–21:30, în lobby-ul The Elements, cu maximum 10 participanți. Fiecare seară are un check-in senzorial, psihoeducație, un exercițiu experiențial cu elemente de pedagogie teatrală și o practică pentru săptămâna următoare.

Fiecare seară se rezervă separat. Testul nu este o condiție de participare, dar îți arată ce seri ți se potrivesc.

Întrebări frecvente

Surse

• Dunn, W. (1997). The impact of sensory processing abilities on the daily lives of young children and their families: A conceptual model. Infants & Young Children, 9(4), 23–35.
• Brown, C. și Dunn, W. (2002). Adolescent/Adult Sensory Profile. The Psychological Corporation.
• Aron, E. N. și Aron, A. (1997). Sensory-processing sensitivity and its relation to introversion and emotionality. Journal of Personality and Social Psychology, 73(2), 345–368.
• Craig, A. D. (2002). How do you feel? Interoception: the sense of the physiological condition of the body. Nature Reviews Neuroscience, 3(8), 655–666.
• Kadohisa, M. (2013). Effects of odor on emotion, with implications. Frontiers in Systems Neuroscience, 7, 66.
• Herz, R. S. (2004). A naturalistic analysis of autobiographical memories triggered by olfactory, visual and auditory stimuli. Chemical Senses, 29(3), 217–224.
• Olausson, H. și colab. (2002). Unmyelinated tactile afferents signal touch and project to insular cortex. Nature Neuroscience, 5, 900–904.
• Löken, L. S. și colab. (2009). Coding of pleasant touch by unmyelinated afferents in humans. Nature Neuroscience, 12, 547–548.
• Siegel, D. J. (1999). The Developing Mind. Guilford Press.
• Hulsegge, J. și Verheul, A. (1987). Snoezelen: Another World. Rompa.

Autor Yolanda Crețescu Psiholog clinician și psihoterapeut adlerian, cu 25 de ani de experiență. Fondatoare DepreHUB și a Asociației Happy Minds, doctorandă la UNATC „I.L. Caragiale” București. Coordonează Sensorial Care, un proiect DepreHUB în asociere cu The Elements.

Vezi și