Memoria afectivă senzorială: cum păstrează simțurile emoțiile trecutului

De Yolanda Crețescu Psiholog clinician · psihoterapeut adlerian · 8 min citire · octombrie 2026

Memoria afectivă senzorială este felul în care simțurile păstrează nu doar ce s-a întâmplat, ci și ce ai simțit atunci. Un miros de gutui, o melodie auzită la radio sau textura unui pulover pot readuce într-o clipă o stare întreagă: liniștea din bucătăria bunicii sau emoția dinaintea unui examen. Când înțelegi cum funcționează, poți alege amintirile senzoriale care te liniștesc și le poți folosi ca resursă de echilibrare.

Ce este memoria afectivă senzorială

Memoria nu păstrează doar faptele. Odată cu ele păstrează și starea corpului din acel moment: căldura, siguranța, o strângere în piept. Când un simț întâlnește din nou un stimul legat de acel moment, starea se poate întoarce înaintea amintirii. Te simți neașteptat de bine într-o casă care miroase a lemn ars și abia apoi înțelegi de ce.

Psihologia de azi vorbește despre amintiri autobiografice evocate senzorial și despre amintiri involuntare, cele care vin nechemate. Cercetătoarea Dorthe Berntsen a arătat că amintirile involuntare sunt mult mai frecvente decât se credea și, în majoritate, plăcute. Cele mai multe au un declanșator ușor de recunoscut, de obicei ceva din jur: un obiect, un loc, un sunet.

Fiecare om are câteva simțuri prin care percepe mai intens. Despre cele șase canale senzoriale și despre felul în care fiecare ne liniștește am scris în articolul Senzorialitatea și echilibrarea emoțională. Aici ne oprim la memoria lor.

De la Ribot și Proust la scena de teatru

Termenul îi aparține psihologului francez Théodule Ribot. În 1894, în Revue philosophique, apoi în cartea La psychologie des sentiments (1896), Ribot s-a întrebat dacă putem retrăi o emoție, nu doar să ne-o amintim. A adunat relatări ale unor voluntari, printre care poetul Sully Prudhomme, și a susținut că pot exista amintiri aproape exclusiv afective și corporale, fără imagini clare.

Câțiva ani mai târziu, Marcel Proust a scris cea mai cunoscută scenă a fenomenului. În Du côté de chez Swann (1913), primul volum din În căutarea timpului pierdut, naratorul gustă o madlenă înmuiată în ceai, iar din gustul ei se ridică, întreagă, copilăria de la Combray. De atunci, amintirile declanșate brusc de un miros sau de un gust se numesc, în literatura de specialitate, efectul Proust.

Ideea a ajuns și în teatru. Konstantin Stanislavski s-a inspirat din lucrările lui Ribot când și-a construit sistemul actoricesc, în care memoria emoțională a devenit un exercițiu de bază. Exercițiile de memorie senzorială pornesc de la un principiu simplu: actorul nu încearcă să producă emoția direct. Își amintește detaliile senzoriale ale unui moment, adică lumina, mirosul, textura unui obiect, și lasă emoția să vină în urma lor. Mai târziu, Stanislavski a mutat accentul pe acțiunile fizice: emoția căutată direct nu vine la comandă.

Același principiu stă la baza exercițiilor de mai jos. La serile Harmony Thursday, exercițiile experiențiale vin din pedagogia teatrală, pe care Yolanda Crețescu o cercetează în doctoratul de la UNATC.

Mirosul: cel mai scurt drum spre emoție

Dintre toate simțurile, mirosul are drumul cel mai scurt spre centrele emoției și ale memoriei. Semnalul pleacă din bulbul olfactiv direct spre cortexul olfactiv și spre amigdală, fără oprirea prin talamus prin care trec celelalte simțuri. De acolo ajunge la hipocamp, structura care leagă amintirile de loc și de timp. Ce s-a măsurat:

• Amintiri mai emoționale. Rachel Herz și Jonathan Schooler (2002) le-au cerut participanților să-și amintească întâmplări legate de obiecte familiare, apoi le-au prezentat obiectele fie ca miros, fie ca imagine. Amintirile retrăite în prezența mirosului au fost mai emoționale și i-au făcut pe oameni să se simtă mai „întorși” în acel moment.
• Amintiri mai vechi. La persoane între 65 și 80 de ani, mirosurile au readus mai ales amintiri din primii zece ani de viață. Cuvintele și imaginile au readus mai ales amintiri din adolescență și din tinerețe (Willander și Larsson, 2006; vezi și Chu și Downes, 2000).
• Amintiri rare. În același studiu, amintirile aduse de mirosuri fuseseră evocate mai rar înainte. Poate de aceea par atât de proaspete.
• Nostalgie care face bine. Când un miros trezește nostalgie, oamenii raportează mai multă stare de bine, mai multă încredere în sine, mai mult optimism și mai multă apropiere de ceilalți (Reid și colab., 2015).

O nuanță importantă: în viața de zi cu zi, mirosurile nu sunt declanșatorul cel mai frecvent. Într-un studiu de tip jurnal, cele mai multe amintiri nechemate au pornit de la cuvinte și idei, nu de la mirosuri sau gusturi (Mace, 2004). Specialitatea mirosului nu este frecvența, ci intensitatea.

Muzica, gustul și celelalte simțuri

Muzica

Petr Janata și colegii lui (2007) le-au pus unor studenți fragmente din melodiile de top din anii în care aceștia aveau între 7 și 19 ani. Aproape o treime dintre melodii au trezit o amintire personală, iar emoțiile au fost mai ales pozitive; nostalgia s-a numărat printre cele mai frecvente. Doi ani mai târziu, cu ajutorul imagisticii cerebrale, Janata (2009) a arătat că o zonă din cortexul prefrontal medial urmărește în același timp muzica și cât de personală este amintirea pe care o trezește.

Gustul

Madlena lui Proust are și o față mai puțin poetică: gustul învață repede, mai ales din experiențe neplăcute. John Garcia și Robert Koelling (1966) au arătat că animalele de laborator leagă greața de un gust, nu de o lumină sau de un sunet. Mulți oameni cunosc fenomenul din propria viață: un fel de mâncare evitat ani la rând după o singură seară proastă.

Atingerea, văzul, mișcarea

Sunt mai puțin studiate ca declanșatori, dar funcționează la fel: textura unei pături, lumina de după-amiază dintr-o anumită casă, legănatul unui tren. Pentru unii oameni, tocmai acestea sunt cheile cele mai sigure spre o stare de liniște.

Memoria ta afectivă este bogată, iar o melodie sau un parfum te poate muta instant într-o altă stare.

Din testul Sensorial Care, profilul „Arhivistul emoțional”

De ce unele amintiri liniștesc și altele tulbură

Amintirile cu încărcătură emoțională se păstrează mai bine decât cele neutre. James McGaugh (2004) a descris mecanismul: în momentele intense, amigdala și hormonii de stres întăresc fixarea amintirii. De aceea ții minte unde erai când ai aflat o veste mare, dar nu și ce ai mâncat marțea trecută.

Mecanismul nu alege între plăcut și neplăcut. Același drum care păstrează vie seara de vară cu miros de tei păstrează și mirosul de dezinfectant al unui hol de spital în care ai așteptat vești. Când un simț recunoaște stimulul, corpul poate răspunde înaintea minții: inima bate mai repede, umerii se strâng, iar amintirea apare abia după aceea. Uneori nu apare deloc și rămâne doar o neliniște fără nume.

Nu e nimic „greșit” în asta. Așa învață sistemul nervos din experiență ce e sigur și ce nu. Ce putem face este să observăm declanșatorii și să construim, intenționat, mai multe legături între simțuri și stările de siguranță.

Amintirile senzoriale ca resursă

Dacă o amintire senzorială poate aduce neliniște, una plăcută poate aduce liniște. Megan Speer și Mauricio Delgado (2017) au pus participanți într-o situație de stres de laborator, apoi le-au cerut să-și amintească fie momente fericite, fie momente neutre. Cei care și-au amintit momente fericite au avut o creștere mai mică a cortizolului și mai puține emoții negative. În creier s-au activat circuitele legate de recompensă și de gestionarea emoțiilor.

De aici pornesc exercițiile de memorie senzorială. Nu îți ceri să te calmezi, ci îți amintești, cu toate simțurile, un moment în care erai calm. E același principiu ca la actori: detaliile senzoriale deschid drumul, iar emoția vine după.

Trei exerciții de memorie senzorială

• Inventarul senzorial al unui moment bun (5 minute): alege un moment concret în care te-ai simțit în siguranță. Treci prin simțuri, pe rând: ce vedeai, ce auzeai, ce mirosea, ce gust aveai în gură, ce atingeai, cum stătea corpul. Nu căuta emoția, caută detaliile. La final, observă ce s-a schimbat în respirație și în umeri.
• Mirosul-ancoră (olfactiv): construiește legătura înainte să ai nevoie de ea. Alege un miros pe care nu îl folosești în altă parte, de exemplu o esență, o cremă sau un ceai, și folosește-l câteva zile la rând doar în momente liniștite. Când apare tensiunea, fă trei respirații lente cu el, cu expirul mai lung decât inspirul.
• Playlistul de întoarcere (auditiv): alege trei-cinci melodii legate de perioade în care te-ai simțit bine. Ascultă-le cu atenție, nu pe fundal, cu ochii închiși, o dată pe zi, timp de o săptămână. Dacă o melodie aduce tristețe în loc de liniște, scoate-o din listă.

Memoria afectivă în Sensorial Care

În testul Sensorial Care, memoria afectivă apare direct în două profiluri. „Memoria vie” este profilul celor la care mirosul domină clar: pentru ei, mirosul este cheia spre emoții și amintiri. „Arhivistul emoțional” îi descrie pe cei la care auzul și mirosul, cele mai „emoționale” simțuri, sunt pe primele două locuri. Oricare ar fi profilul tău, rezultatul îți arată ce canale poți folosi ca resursă și unde apare excesul.

Fă testul Sensorial Care

Rezultatul îl poți discuta la serile Harmony Thursday: șase întâlniri de grup, joia, 19:30–21:30, în lobby-ul The Elements, cu maximum 10 participanți. Dacă mirosul îți este simțul dominant, seara recomandată este cea din 22 octombrie, „Rezistența la schimbare”. Dacă domină auzul, cea din 29 octombrie, „Anxietate și hipervigilență”.

Întrebări frecvente

Surse

• Ribot, T. (1894). Recherches sur la mémoire affective. Revue philosophique; Ribot, T. (1896). La psychologie des sentiments. Félix Alcan.
• Proust, M. (1913). Du côté de chez Swann. Grasset.
• Stanislavski, K. (1936). An Actor Prepares. Theatre Arts Books.
• Berntsen, D. (2009). Involuntary Autobiographical Memories: An Introduction to the Unbidden Past. Cambridge University Press.
• Mace, J. H. (2004). Involuntary autobiographical memories are highly dependent on abstract cuing: The Proustian view is incorrect. Applied Cognitive Psychology, 18(7), 893–899.
• Kadohisa, M. (2013). Effects of odor on emotion, with implications. Frontiers in Systems Neuroscience, 7, 66.
• Herz, R. S. și Schooler, J. W. (2002). A naturalistic study of autobiographical memories evoked by olfactory and visual cues: Testing the Proustian hypothesis. American Journal of Psychology, 115(1), 21–32.
• Chu, S. și Downes, J. J. (2000). Long live Proust: The odour-cued autobiographical memory bump. Cognition, 75(2), B41–B50.
• Willander, J. și Larsson, M. (2006). Smell your way back to childhood: Autobiographical odor memory. Psychonomic Bulletin & Review, 13(2), 240–244.
• Reid, C. A., Green, J. D., Wildschut, T. și Sedikides, C. (2015). Scent-evoked nostalgia. Memory, 23(2), 157–166.
• Janata, P., Tomic, S. T. și Rakowski, S. K. (2007). Characterisation of music-evoked autobiographical memories. Memory, 15(8), 845–860.
• Janata, P. (2009). The neural architecture of music-evoked autobiographical memories. Cerebral Cortex, 19(11), 2579–2594.
• Garcia, J. și Koelling, R. A. (1966). Relation of cue to consequence in avoidance learning. Psychonomic Science, 4, 123–124.
• McGaugh, J. L. (2004). The amygdala modulates the consolidation of memories of emotionally arousing experiences. Annual Review of Neuroscience, 27, 1–28.
• Speer, M. E. și Delgado, M. R. (2017). Reminiscing about positive memories buffers acute stress responses. Nature Human Behaviour, 1, 0093.

Autor Yolanda Crețescu Psiholog clinician și psihoterapeut adlerian, cu 25 de ani de experiență. Fondatoare DepreHUB și a Asociației Happy Minds, doctorandă la UNATC „I.L. Caragiale” București. Coordonează Sensorial Care, un proiect DepreHUB în asociere cu The Elements.

Vezi și